Participare arădeană la cel de-al 4-lea Summit al Grupul SIJ în Slovenia

group crisan sij group 2018

Preşedintele Filialie Judeţene Arad a Confederaţie Patronatul Român,  Ioan Marin CRIŞAN a paticipat la sfârşitul lunii septembrie 2018 la Portorož în Slovenia unde a avut loc cel de-al 4-lea Summit al Grupului SIJ.

Recunoscut ca  unul dintre cel mai mare grup metalurgic integrat vertical din Slovenia şi unul dintre cei mai mari producători de oțeluri inoxidabile și speciale din Europa, cu un potenţial ridicat de producţie şi distribuţie pe pieţele din UE şi SUA,  Summit-ul Grupului SIJ din acest an a reunite parteneri din peste 35 de ţări din Europa, Asia, Africa şi Statele Unite ale Americii.

Temele principale ale dezbaterilor au fost: piaţa globală a oţelurilor, provocări în materie de cercetare, perspective de dezvoltare şi nu în ultimul rând prezentarea unor produse aflate în fază de proiectare care vor fi produse ca prototip în viitorul apropiat.

Ca preşedinte al Filialei Judeţene Arad a Confederaţie Patronatul Român, ca director al celei mai mari şi moderne Şcoli de Sudură din România cu recunoaştere Europeana, dar şi ca partener de afaceri SIJ – Grupul Slovenian Steel, Ioan Marin CRIŞAN a declarat:

„Este o onoare pentru noi participarea la acest Summit alături de parteneri din Franţa, Italia, Rusia, Polonia, Algeria, SUA. Discuţiile au avut ca temă de dezbatere industria oţelului şi cele mai noi  tehnologii aplicate în  procesul de producție. Este bine de precizat că oţelul este folosit în toată industria,  şi aşa cum fără sudură nu poate exista industrie, tot aşa fără oţel nu există producţie. Parteneriatul firmei Group Crişan cu Grupul SIJ care trimite 85% din producţe la export este o onoare şi ne conferă un grad de încredere la nivel naţional, materiale produse de dânşii fiind regăsite în construcția de mașini, cilindri, materiale sudate și cuțite industriale.

Se cere imperios dezvoltarea şi modernizarea industrie producătoare de materiale de adaos şi aparate de sudură dar şi dezvoltarea în domeniul robotizării sudării, fiind cunoscută lipsa de forţă de muncă nu doar în România ci în intraga lume.   

Strategia pe termen lung a dezvoltării durabile presupune schimbări oarecum mai importante în mixul de producție şi centralizarea proceselor-cheie de sprijinire a afacerilor. ”

Articol original:

Participare arădeană la cel de-al 4-lea Summit al Grupul SIJ în Slovenia

73 thoughts on “Participare arădeană la cel de-al 4-lea Summit al Grupul SIJ în Slovenia

  1. excellent points altogether, you simply won a emblem new reader. What could you recommend about your submit that you just made some days ago? Any certain? Oneida Tedie Conney

  2. A wonderful serenity has taken possession of my entire soul, like these sweet mornings of spring which I enjoy with my whole heart. I am alone, and feel the charm of existence in this spot Mona Hermann Rhu

  3. Hi, i read your blog occasionally and i own a
    similar one and i was just curious if you get a lot of
    spam remarks? If so how do you protect against it, any plugin or anything you can advise?
    I get so much lately it’s driving me mad so any support is very much appreciated.

  4. I simply could not leave your site prior to suggesting that I actually loved the usual information a person provide in your guests?
    Is going to be back continuously in order to check out new posts

  5. Thank you, I’ve just been searching for info approximately this subject for a while and yours is the best I have found out till now.
    However, what in regards to the conclusion?
    Are you certain in regards to the supply?

  6. It’s appropriate time to make some plans for the future and it is time to be happy.
    I’ve read this post and if I could I want to suggest you some interesting things or
    tips. Maybe you can write next articles referring to this
    article. I wish to read more things about it!

  7. Its like you read my mind! You seem to know a lot about this, like you wrote the book in it or something.
    I think that you could do with a few pics to drive the message
    home a bit, but instead of that, this is great blog. A fantastic read.
    I will certainly be back.

  8. I absolutely love your blog and find most of your post’s to
    be exactly what I’m looking for. can you offer guest writers to
    write content for yourself? I wouldn’t mind creating a post or elaborating on a few of the subjects you write related to here.
    Again, awesome weblog!

  9. I loved as much as you will receive carried out right
    here. The sketch is tasteful, your authored subject matter stylish.

    nonetheless, you command get got an impatience over
    that you wish be delivering the following.
    unwell unquestionably come further formerly again since exactly the same nearly very often inside case you shield this
    increase.

  10. I do believe all of the concepts you have presented to your post.
    They are really convincing and can certainly work.
    Nonetheless, the posts are too brief for beginners.
    Could you please prolong them a little from next time?
    Thanks for the post.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *